clinica dentara estetica dentara clinica implantologie

Zâmbet nou într-o singură zi cu tehnologia SKY Fast & Fixed by Bredent sau Straumann

Există persoane care se confruntă cu pierderea unuia sau mai multor dinți, însă, din nefericire, alte persoane își pot pierde întreaga dantură. Motivele sunt multiple, însă, există soluții. Probabil că te gândești că persoana care și-a pierdut întreaga dantură va avea nevoie de… 32 de implanturi. În realitate, este nevoie doar de zece implanturi. Cum este posibil? Ei bine, prin tehnologia SKY Fast & Fixed de la Bredent sau Straumann.

Ce este SKY Fast & Fixed?

SKY Fast & Fixed este un sistem care oferă dinți ficși într-o singură zi prin intermediul angulației date de către medicul chirurg implantului, al celor minim șase implanturi în maxilar și minim patru în mandibulă, dar și prin intermediul accesoriilor care fac legătura cu lucrarea fixă. Chiar dacă vorbim despre întreaga dantură, implantul acesta se poate face într-o singură zi. Multe persoane se tem de vizita la medicul stomatolog din diferite motive. Fie că este vorba despre durerea fizică, emoții, timpul îndelungat al tratamentului sau costuri neprevăzute, pacienții pot invoca numeroase motive pentru a amâna sau chiar evita rezolvarea problemelor dentare. În ceea ce privește SKY Fast & Fixed, acesta oferă soluții la fiecare dintre motivele menționate anterior.

Conceptul SKY Fast & Fixed își are originile în Germania (Bredent) și Elveția (Straumann) și este recunoscut internațional, mii de oameni bucurându-se astăzi de noua lor dantură. Un lucru foarte interesant și important de menționat despre acest concept este că legătura dintre implant și elementele protetice este foarte performantă și sigură, datorită unui element antirotațional folosit în tehnica de înaltă performanță, de exemplu în industria aerospațială.

Cum se desfășoară procedura SKY Fast & Fixed?

Ca în cazul oricărui alt tratament dentar, mai întâi este nevoie de o consultație. Medicul va studia cu atenție radiografia și CT-ul  pacientului, reușind astfel să stabilească planul de tratament sau, cu alte cuvinte, câte implanturi vor fi necesare și modul în care se va desfășura procedura. Candidații ideali pentru această procedură sunt cei care și-au pierdut toți dinții (complet edentați) sau cei care au structuri dentare afectate, care nu mai pot fi salvate prin nicio altă metodă stomatologică.

Mai apoi, este vorba despre intervenția propriu-zisă. Nu trebuie să îți faci griji! Operația se efectuează sub efectul anesteziei și te asigurăm că nu vei simți durere sau disconfort. În cadrul acestei etape se pot face extracții (dacă este necesar), adiții osoase și, bineînțeles, implanturile. De cele mai multe ori, este vorba despre șase implanturi în partea de sus și patru implanturi în partea de jos.

În cazul în care nu există os suficient sau avem de-a face cu un os subțire, avem soluții! Echipa noastră specializată în această situație te poate ajuta: una dintre soluții este aplicarea unui implant zigomatic, efectuat de către medicul expert în chirurgie maxilo-facială.

În urma efectuării intervenției chirurgicale, se atașează lucrarea dentară. Este foarte important de știut faptul că aceasta este provizorie, însă este fixă. Scopul acesteia este ca tu să poți zâmbi larg încă din momentul în care părăsești cabinetul. Astfel, pe tot parcursul tratamentului vei avea o dantură frumoasă, fără să simți presiunea întregului proces.

În cele din urmă, după o perioadă de aproximativ cinci luni, ne vei vizita din nou. De această dată îți vom aplica lucrarea permanentă. La fel ca în cazul oricărui alt implant, acesta are nevoie de vindecare și integrare osoasă. La cea de-a doua vizită, procesul va fi complet, iar tu poți pleca acasă cu dantura mult dorită, în forma sa finală. Ține cont de faptul că îți poți alege materialul din care va fi confecționată dantura ta – ceramică sau zirconiu.

Așadar, care sunt beneficiile implantului SKY Fast & Fixed?

✔️ Rapiditatea – principalul avantaj. În doar 24 de ore vei scăpa de problemele legate aspectul și sănătatea danturii tale.

✔️ Costurile – chiar dacă prețul este aparent consistent, pe termen lung investiția este una avantajoasă. În plus, costurile pot fi stabilite încă de la începutul tratamentului. Și, nu uita, investiția în zâmbetul tău te va face să recuperezi de zece ori mai mult datorită schimbărilor pe care le vei simți în interiorul tău.

✔️ Confort – un alt avantaj este reprezentat de eliminarea protezei mobile despre care știm cu toții că nu este tocmai comodă.

✔️ Zâmbet frumos, natural – din punct de vedere estetic, lucrarea va fi una naturală, realizată după placul tău. Astfel, nu vei mai fi constrâns de dantura cu aspect neplăcut și vei putea zâmbi larg ori de câte ori vei simți să faci acest lucru.

✔️ Încredere în sine – s-a dovedit științific legătura dintre zâmbet și încrederea în sine, așadar oamenii care își recapătă dantura vor putea zâmbi din nou, iar acest lucru va crește în mod substanțial încrederea în sine.

Leave a Comment